28 februarie 2011

Ia-l acasa pe Cehov!









Acest catelus a fost abandonat impreuna cu fratii lui undeva in Craiova. Oamenii de la blocul respectiv i-au indragit si i-au hranit insa din pacate ceilalti nu au supravietuit (frig, boli virale, paraziti...).
El insa a putut fi salvat si va fi un excelent caine de curte, caci va creste mare si este genul care se dedica unui singur stapan.
Este deparazitat, iar dupa terminarea vaccinurilor i se asigura castrarea gratuita. Catelul poate fi adus oriunde pe ruta Bucuresti - Craiova.
Contact: Irina Corbu, 0761 366 043

16 februarie 2011

Joana

Stinghera si umila, se face una cu pamantul ori de cate ori cineva deschide usa "rezervei" improvizate din cabinetul veterinar care o gazduieste.
Priveste in jur cu teama si, resemnata, se abandoneaza total celor care o trateaza. Nu protesteaza, nu scoate nici macar un sunet.
N-a cunoscut pana acum bunatatea umana. N-a stiut ca OMUL poate sa si mangaie, sa salveze, sa ocroteasca.

Click the image to open in full size.

In prezenta oamenilor nu mananca, nu bea apa, nu se deplaseaza. Ca si cum i-ar fi teama ca nu cumva sa faca un gest gresit si toata vraja care o inconjoara sa se spulbere, iar ea sa ajunga din nou in strada…
In strada… adica acolo unde, in ziua de Boboteaza, un "om" aflat la volan s-a gandit sa se distreze cu viata ei, intrand direct in alaiul de caini de pe marginea soselei. Toti ceilalti au fugit. Ea, singura, paralizata de frica, a ramas pe loc si a fost lovita in plin.

Dar drumul ei in aceasta lume nu s-a oprit acolo, pe caldaram. Cineva, acolo sus, asa a hotarat... Iar cineva, aici, jos, nu a putut trece pur si simplu mai departe dupa ce a vazut totul…

Click the image to open in full  size.

Initial, la cabinet nu i s-au dat sanse, dar s-a facut totul pentru a o salva. In stare de soc, hipotermica, se ineca practic cu propriul sange, care ii siroia din gura, din nas, din urechi… Dupa tratament s-a linistit, dar aproape abia mai respira…
In noaptea aceea, cruciala pentru ea, un suflet din cele care o tratasera nu a putut dormi de grija, si a venit sa o vada. Iar minunea se infaptuise… Temperatura ii crescuse de la 36.7 la 38.2. Era noaptea Sfantului ION… iar Joanei i se daruise din nou dreptul la viata…

Click the image to open in full size.

De atunci, lucrurile au evoluat in bine, iar catelusa marmorata si-a revenit putin cate putin. A fost sterilizata, operata de niste pinteni dubli la picioarele din spate, i s-au facut tratamente pentru circulatia cerebrala, pentru sustinere si fortifiere. Usor-usor, a inceput sa prinda incredere in OAMENI.

Click the image to open in full size.

Nu-i poarta ranchiuna celui care a lovit-o, intr-o distractie macabra. Paradoxal, datorita lui a cunoscut OMUL. A descoperit cum e sa primeasca bunatatea, caldura, blandetea… Usor-usor, invata sa primeasca IUBIREA.

Si, intre timp, cumintica, asteapta:

Click the image to open in full size.

Ca sa fie salvata pana la capat, Joana mai are nevoie de inca o minune, aceea de a gasi o persoana care sa o primeasca in viata si sufletul ei.
Stiu, aceasta poate ca este partea cea mai grea a povestii… Dar, daca i s-a daruit o noua sansa la viata, poate va mai avea parte de inca un strop de noroc… Atfel, toate eforturile celor care au contribuit la salvarea ei de pana acum, ar fi in van.
Intoarcerea ei in strada este imposibila, mai ales in contextul actual, cu atat mai mult cu cat ea este inca un suflet foarte traumatizat si nu s-ar putea readapta cu usurinta.
Iar la cabinet nu mai poate ramane mult, deja a cam depasit termenul-limita.
Prin urmare, i se cauta un camin, fie si temporar, pana la o adoptie definitiva.

Joana este gazduita la cabinetul Happy Feet din Str. Valea Oltului Nr.12, Bl. C9, Parter, Sector 6, Bucuresti, tel: 021/7770694; 0766/142780; 0762/006786; 0720/466990.

5 februarie 2011

Sara a fost adoptata!


Ofer spre adoptie o catelusa in varsta de 3 luni, deparazitata intern si extern, cu carnet de sanatate, schema de vaccinare completa, pufoasa , energica , jucausa , obisnuita atat cu caini cat si cu pisici, mare iubitoare de copii . Momentan este cazata la un cabinet veterinar dar are mare nevoie de o familie .
Suntem din Bucuresti si ii cautam ceva la apartament sau la curte cu acces in casa . La maturitate va fi de talie medie , 10-12 kg .
raluca.serafimescu@gmail.com, 0762202753

1 februarie 2011

3 mormoloci spre adoptie








5 mormoloci spre adoptie


Sunt 5, am apucat doar sa ii deparazitez deocamdata, urmeaza vaccinarea. Sunt 3 fetite si 2 baietei. S-au nascut in camp, erau in pericol de a fi otraviti, mamica deja a fost otravita. I-am luat de acolo, momentan stau intr-un garaj al unui prieten, dar nici el nu ii poate tine decat maxim 3 sapt. Nr mele de tel sunt 0758 068 021 sau 0762 215 844

Masculii au fost adoptati! Au mai ramas 3 cateluse, care vor fi sterilizate inainte de a fi adoptate!